Have fun with Crux !(Privat)

În capătul orașului încă se află ruinele circului familiei mele. Dar nu le pot numii ruine, totul e intact, doar că e pustiu și totul e mai înfricoșător. Dar eu încă trăiesc acolo... fie că în cortul imens, fie că printre cuștiile animalelor, fie că prin rulote.

Un psihopat care a omorât tot personalul circului Crux. Interesant. Mă aflam în faţa cortului. Cred că e trecut de unu noapte, iar lumina lunii care se revărsa asupra acelor linii roşii şi albe de pe cort îi dădea un aspect înfrcoşător şi oarecum magnific. Am dat materialul la o parte şi am intrat în cort. Totul intact. Nicio sfoară sau ceva cadavru suspendat pe aici. M-am amplasat în centrul cortului şi am privit peste tot. Apoi cu volumul ridicat la voce am spus:
-E cineva pe aici?

Ah, un spectator care vreau să-mi urmărească show-ul macabru ! Ce splendoare !
Una din clonele ele putea fi văzute la câțiva metri de fată că împingea un dulap, în timp ce râdea.

Deci începe show-ul. Mă apropii de scaune şi mă aşez pe unul în prima linie. Să vedem cât de macabru e.

Clona bate în dulap, se uită în stânga, în dreapta, în față, apoi în spate. Se oprește din râs. Deschide încet dulapul, apoi fuge. Din dulap a căzut... o altă clonă !

Clonare, dar câte? Încep să inspectez cu coada ochiului fiecare colţişor al încăperii. Îmi pun mâna pe sabia de sus aflată în cingătoare în caz de orice.

Clona se ridică, și spune cu un glas puternic:
-Doamnelor și domnilor ! Băieți și fete ! Am pregătit un show cu un tratament special pentru voi în această seară, și anume ”Un show cu Vernian ” !
Ultima clonă, cea de a treia, era în spatele fetei. Aceasta întreabă:
-Dar tu, cum te numești ?

Mă întorc zâmbind către clonă - sau poate chiar Vernian, dar nu e aşa de stupid să se afişeze.
-Eis.

Clona de pe șcenă, zâmbind, întinde mâna spre aceasta.
-Pășește spre o lume nouă, în care imposibilul devine posibil, și viceversa !

Mă ridic de pe scaun neluându-l de mână şi păşesc aproape de clona picată din dulap.

Toate cele trei clone au urcat pe șcenă. Prima clonă, care împingea dulapul, a revenit, dar cu alt dulap.
-Ai vrea să-l deschizi ? zice aceasta

Ce se poate întămpla? Mă apopii de dulap, încă cu mâna stângă pe prima sabie şi-l deschid.

Din dulap cade un cadavru. Cele trei clone fug, dispărând în întuneric. Pe șcenă au rămas fata și cadavrul.

Mă uit prin împrejurimi.
-Şi asta e ceva special? Eu vreau să văd magie, nu cadavre, oftez privind cadavrul, ar trebuii să fie circ, nu morgă.

Luminile se sting. O muzică înfricoșătoare apare. Pe o platformă înaltă apar în cele din urmă Eu, cel adevărat. Luminile s-au aprins. O priveam în ochi pe fată.

-Salut?
Îl privesc şi eu în ochi. Până acum nu am văzut nimic deosebit la el..doar că are o pasiune pentru cadavre.

Figura mea inexpresivă a devenit încet un zâmbet mult prea evident.
-Join me, in eternity. spun eu sigur pe mine

-Nu, mulţumesc. Îmi e bine şi aşa.
Că-i psihopat se vede clar, dar tot nu-mi pot da seama de ce se tem atât de mult de el, poate că de ce omoară? Mulţi o fac pe aici.

Mă strâmb puțin, și mă dau mai în spate. Cobor de pe platformă, ajungând la un metru de fată. Zâmbesc din nou, apoi spun:
-Rar vezi așa ceva pe aici.

-Nu e mai corect: rar vezi pe cineva pe aici?
Îl privesc cu uşor zâmbet schiţat.

Ridic mâinile în sus, și spun cu o voce puțin mai subțire
-Trec oameni pe aici, dar știi... curiozitatea ucide.

-Nu chiar...
Dintr-o dată gândul meu trecu la Iis.

Două clone vin cu câte un scaun pentru fiecare. Mă așez pe scaunul meu, iar scaunul fetei a fost așezat lângă ea.
-Ia un loc, Eis.

Mă aşez şi eu lângă el. Ce vrea să facă?

-De ce ai avut de gând să vii aici ? zic eu cu o față de om plictisit