Oameni beti in parc.

Pai, caci ca fiindca fata noastra a fugit din nou de acasa si pentru a treia oara caci da, am tinut numarul, se duce in oras si ajunge cum ne cum fix in parc. Se plimba linistata alene pe acea straduta uitandu-se in jurul ei la persoanele care trec: oameni beti, batrane, femei, tineri proaspat casatoriti; tot felul de persoane care ba te faceau sa te miri, ba sa zambesti, ba parca ti se incalzeste inima sau ti se face scarba. Ciudat.

Timpul trecea rapid pe lângă mine, așa că mă hotărâsem să mă plimb prin parc, unde ca peste tot dădeai numai de ciudați.
Atent la oamenii de pe bănci, dau peste o fată.

Si fata casca larg si se intinde in aer de parca abia s-ar fi sculat si ar fi vrut sa se dezmorteasca. Soarele stralucea pe cerul albastru slab, avand o culoare rosiatica iar razele sale se retrageau obosite. Era seara, nu-i de mirare ca sunt oameni beti in parc, si-au facut de cap, dar puteau barem sa isi faca atunci cand se intuneca.

-Scuză-mă, nu a fost cu intenție, mă uitam la acești bețivi.

Fata se uita nedumerita la tanar. Nu-i nimic. Spune ea, cu toate ca nu stia ce facuse de isi ceruse scuze.

-Destul de mahmurită lumea în această seară așa-i? Mă întreb dacă așa e mereu.

Da, sigur au organizat ceva chefuri de sunt in halul asta. Spune fata ridicand din umeri. Desi, cred si sper ca se intampla rar.. Oameni beti imi cam dau fiori.

Păi ce trebă ai cu ei, pe mine mă amuză cum își înghit amarul, și știi că mereu spunem adevărul la beție. Ai vrea să te ne plimbăm sau să stăm pe o bancă?

Nu am nici o treaba cu ei, si nu stiu... mie pur si simplu imi dau fiori. Spune ea. Schiteaza un zambet entuziasmat. Hai sa ne plimbam! Si o ia deja inainte.

Se pare că e entuziasmată și apar lângă ea.
-Cum te cheamă și de unde vii?

-Nici eu nu știu cum mă cheamă, dar mi se zice Kira, și provin de pe insula Wrick. Dacă ești aici, înseamnă că ai și ceva puteri, care sunt acestea?

Pai, cristalizez particulele de aer si formez tepi. Apoi ridica mana si intre doua degete formeaza o teapa mica. Dar ale tale care sunt? Adica, presupunand ca ai. Si isi ciufuleste parul aiurita.

-Nu prea am, tribul meu când a sosit împreună cu regele Wrick, au fost oameni, cu timpul am reușit să controlăm vântul, mai ales datorită sabiei mele unice.

Ce tare. Spune ea schitand un zambet. Pot sa o vad? Intreaba ea rugatoare.

Un mic scut se formeză pe lângă mine dar dispre la fel de rapid.
-Cam atâta, dar pot și ofensiv să folosesc vântul.

Zambeste. Foarte interesant. Eu am o coasa vie in mine care uneori face ce vrea ea. Spune ea razand usor de parca ar fi facut o gluma, dar era adevarat. Avea o coasa inauntrul ei care in momentul acela nu voia sa se arate nici daca te-ai fi milogit de ea. Si.. apropo, cat de mare e parcul..?

-Nu sunt de mult timp aici, așa că nu prea cunosc zona. Îmi poți arăta coasa?

Nici eu nu sunt de mult timp in oras, adica, Arthur nu mi-a dat voie sa ma apropii de el, nici acum nu-mi da voie, am fugit de acasa. Spune ea ciufulindu-si parul. Si.. cum ziceam, coasa e vie si deseori face ce vrea. Pot sa fiu si in timpul unei lupte si sa se intoarca singura de unde a venit. Si isi ridca bluza putin de la spate, mai multe fire negre incepand sa iasa din ea miscandu-se de parca ar fi fost vii, devenind tot mai mari, dar intra inapoi. Suna ciudat dar coasa mea e cam rebela. Si as fi preferat o sabie fara viata dar nu pot sa scap de ea.

-Destul de interesantă cosa ta, și nu cred că ți-ai fi dorit să fii singură ca mine. Cine este Arthur?

Poti sa incerci sa-ti faci prieteni. Desi eu n-am avut din cate tin minte si nici nu ma deranjeaza. Arthur este... persoana care are grija de mine. Nu suntem rude asa ca nu stiu cum sa-l numesc, iar "prieten" nu cred ca i se potriveste.

-De la ce vârstă are grijă de tine, și e bine singuratic, fără nimeni, e rău, doar tu și hainele tale. Pe mine sabia mă întețelege perfect.

De la ce varsta? Mhm... nu stiu... Cred ca.. el a avut mereu grija de mine, parintii mei erau plecati si se intorceau odata la cateva zile.. Nu stiu sigur. Nu prea imi amintesc... Si priveste in pamant ca si cum ceva ar fi retinut-o. Ii venise putin ameteala, dar scutura din cap sa isi revina. Oricum, de cat timp esti singur? Doar tu si sabia ta? Si.. sabia ta e interesanta. E... vie.. sau... nu stiu..? Si il priveste mirat.

-Sunt singur de la 17 ani, iar sabia nu este vie, dar eu simt de parcă ar fi, sunt doar eu, ea și vântul care-mi ține de urât. Părinții tăi nu u fost interesați de tine așa-i? Singur, dacă ne referim la familie sunt de la câteva zile.

De fapt, nu prea imi aduc aminte de parintii mei. Adica, suna ciudat dar nu am simtit niciodata ca nu le pasa, ca si cum ar fi fost mereu acolo dar de fapt nu au fost. Nu am prea multe amintiri cu ei. Arthur mi-a zis ca au murit cand aveam 13 ani, iar din cauza socului, pur si simplu am inceput sa-i uit. Dar da, probabil ai dreptate, probabil nu au fost interesati de mine.. Cred ca.. l-am avut mereu doar pe Arthur. Ridica din umeri ca si cum ar fi zis "in fine, mai departe" si isi indreapta privirea spre el. Voia si ea sa auda ceva mai mult despre baiat, asta daca ii facea placerea sa-i povesteasca. Ii placea sa asculte si era numai ochi si urechi.